Suferinta face parte din iubire? Cele doua se completeaza, coexista, se opun? Vin impreuna sau separat? Se ascund una in spatele celeilalte? Trebuie sa ai parte de amandoua ca sa poti sa traiesti cu adevarat? Iubesti daca nu suferi? Suferi daca nu iubesti? Stii cand iubesti, dar stii cand vine suferinta?
Suferinta si iubirea sunt doua universuri complementare care se succed uneori cu o viteza ametitoare si te lasa perplex in fata propriilor trairi. Este greu sa iubesti fara suferinta si sa suferi fara iubire. Una o atrage pe cealalta. Daca iubim si nu suntem iubiti(sau daca nu ne impartasim sentimentele) atingem cea mai accesibila forma de suferinta (subspecie a iubirii) care nu este niciodata cea mai usor de suportat forma de suferinta, deoarece devoreaza incet, dar sigur sufletul uman, fragil, si gol pe deasupra. Cu cat iubim mai mult in tacere, cu atat pierdem mai multe bucati din sufletul si asa neocupat de nimeni. Atunci cand vom ajunge la zero poate ca nu vom mai avea ce sa daruim cuiva. Pote ca atunci cand sufletul nostru va fi prea traumatizat de iubirea neimplinita vom ajunge la stadiul in care ne vom indrepta catre manii absurde sau cand ne vom darui inima primei persoane intalnite, de vreme ce nu am avut nicicand succes in a ne darui inima ciuva pe care iubim.
Dar oare nu ne facem asta cu propriile maini? Nu suntem noi cei care nu dam nimic de inteles? Da, noi suntem singurii vinovati de propria soarta care nu se va schimba pana cand nu ii vom cere noi asta. Daca noi vom decide ca putem sa schimbam ceva si o facem, poate ca si iubirea isi va face loc in viata noastra. Mai ramane doar ca iubirea pe care o indreptam catre o anumita persoana sa isi gaseasca locul si nu sa se piarda in zadar, indreptata catre o persoana care nu ne poate iubi.
