Toate cele care ti se intampla, se spune, se intampla cu un rost. Mai greu este sa găseşti acel rost. Ce faci, de exemplu cand tu te strofoci sa fii mai bun (dintr-un motiv sau altul) si numai nu îţi iese? Logic ar fi sa te dai bătut si sa te apuci de altceva. Si dacă nici asta nu se poate, începi sa renunţi treptat-treptat la visele tale si sa trăieşti doar pentru ca nu mai ai altceva de făcut. Existenţa aceasta ar putea fi numita o existenţă silită, o viaţă trăită fără nicio satisfactie si fără niciun plan de viitor.
Oare cum pot fi numiti acesti oameni? Cei care nu îi cunosc, ar putea sa îi numească nişte rataţi din punct de vedere al realizarilor. Si dacă ei au avut candva vise si sperante? Dacă si-au dorit sa ajunga undeva unde nu multi au indrazneala sa isi doreasca? Atunci cum ii numim? Laşi? Delăsători? Sau spunem pur si simplu ca au lăsat locul altora sa viseze si sa fie fericiţi? Lasand visele si fericirea la o parte, vor începe sa îşi construiască propria lume. Unii vor ajunge scriitori, (sau ceva similar; artişti de scurta durata, în genaral) iar alţii vor înnebuni, probabil, fiindcă lumea aceea a lor este mai captivanta decat lumea reală, monotonă si lipsită de vise.
Si uite-asa pierdem prieteni, cunoştinţe, oameni care ar fi putut excela în munca lor. Îi pierdem doar pentru ca nu am fost dispuşi sa le ascultăm dorinţele sau doar pentru ca ei nu au fost destul de puternici ca sa lupte pentru visele lor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu